Tag Archives: zăpadă

A fi sau a nu fi iarnă

Am filosofat deja de câteva ori pe tema asta: Canada e o ţară care, în general, nu produce ştiri. Ceea ce nu-i neapărat de rău, după cum ziceam. Când nu se întâmplă nici o crimă, nu e răpit nici un copil, nu cade vreun avion ori nu se împuşcă oameni în universităţi –  apropos, azi sunt 21 de ani de la masacrul de la Ecole Politechnique – canadienii trăiesc liniştiţi de la o sărbătoare la alta, făcând planuri pentru weekendurile lungi, mesele de familie, cumpărăturile la Buffallo şi vacanţele în Cuba. Şi-atât.

Şi-atunci de ce mă minunez că vremea e principalul „newsmaker” al acestei ţări, singurul despre care aud şi străinii, adică. Spui Canada, spui iarnă. Stereotipic, superficial, dar ăsta-i adevărul. Chiar m-am gândit ce ştiri despre Canada dădeam în jurnale şi în afară de nişte geruri de minus 40 de grade nu prea mi-am amintit nimic. Ba da, momenul în care s-au legalizat căsătoriile gay. Şi dacă mă gândesc mai bine, şi referendumul prin care Quebec şi-a cerut independenţa, dar n-a obţinut-o. Mondenităţile despre Celine Dion nu se pun.

Deşi doar prin arhivele televiziunilor mai găseşti ierni cu doi metri de zăpadă şi geruri teribile, percepţia nu se schimbă pentru că înşişi canadienii o întreţin. Dacă nu au altceva care să-i preocupe, teoretizează şi conceptualizează pe teme meteo.

De pildă anul ăsta, de când s-a răcit afară, doar fulguise în oraş, o făină rece care rezistase până la prima rază de soare, cam jumătate de oră, aşa. În nord, la 20 de km, viscol şi troiene. În sud-vest, asemeni. Spre Ottawa, ger. Ce să mai vorbesc de prăpădul de la Buffallo, cu şosele închise şi şoferi blocaţi 9-10 ore.

Liniştea şi pacea s-au terminat azi noapte. Am scos nasul dimineaţă pe balcon, alături de-o mână care ţinea aparatul foto, click-click repede şi înapoi în casă, la căldura care vine din pereţi şi usucă nasul.

Cei 4 centimetri de zăpadă au fos „newsmaker-ul” zilei. Trafic blocat, accidente, şcoli închise în suburbii, cum să te îmbraci, cum să conduci, buletine meteo din 10 în 10 minute, ziceai că vine glaciaţiunea. Au o voluptate  în a vorbi despre iarnă încât ai senzaţia că parcă ar vrea să nu se mai termine. Şi-atunci cum să nu-i întrebe toată lumea dacă poartă şoşoni în iulie?

Reclame

A-nceput de azi să cadă câte-un fulg

De data asta nu e butaforie. S-a aşezat nu doar în curtea conacului vecin, ca astă vară, ci şi pe acoperiş, pe stradă, pe terenul liceului şi pe balustrada balconului meu.

Tocmai vorbeam în ţară şi povesteam că e vreme bună, când m-am uitat pe geam şi-am crezut că mi s-a înceţoşat brusc vederea. A nins viscolit, cu fulgi mici, vreme de vreo 15 minute. S-a oprit brusc, parcă din buton, şi într-o oră, deja nu mai rămăsese nici o urmă.

Curioşilor le spun că legenda iernilor canadiene, care ţin 8 luni şi aduc geruri de minus 40 de grade şi zăpezi de doi metri, a apus. Anul trecut a fost primul noiembrie fără ninsoare din ultimii 150 de ani, iar după el a urmat o iarnă uscată şi blândă. Cum să fac să o aduc şi anul ăsta?

Vara e ca iarna. Sau invers

Privesc azi pe fereastră şi văd că în curtea palatului de lângă blocul meu a venit iarna. Palatul găzduieşte, de obicei, nunţi sau alte peretreceri cu ştaif. În timpul săptămânii, devine studio de film. Bănuisem încă de ieri că vin artiştii în cartier, după ce am văzut camioanele de echipamente parcate de-a lungul străzii, pe mai bine de doi kilometri.

După-amiază, la întoarcerea de pe ogor, scot nasul pe geam să văd daca ploaia mi-a deranjat plantele de pe balcon. Şi văd, cum spuneam, că în curtea vecină nu plouase, ci ninsese.

Cred că se filmează Degrassi, un serial canadian pentru adolescenţi. Nu ştiu despre ce e vorba, nu mă întrebaţi. Cameramani peste tot, cabluri, omul care strigă „motor”, alţi oameni cu zăpadă în roabe, împrăştiind-o periodic pe jos şi pe maşini. Plus nişte fetişcane îmbrăcate lejer, de vară, într-un decor hibernal.

Plec, mă întorc când deja luna – plină sau aproape plină – era sus şi mă întâmpină în casă o lumină ca de zi. Bine, poate nu chiar de zi, dar foarte puternică. De unde să fie? Stau la etajul 17, felinarele de pe stradă nu-mi bat direct în casă, se înţelege. Luna, cât de plină ar fi, tot n-are atâţia lucşi cât să lumineze toată camera. Ies iarăşi pe balcon şi văd în curtea palatului un ditamai reflectorul montat pe o macara, cred că din acela despre care îmi povestise Mişu P. odată că face lumină cât soarele, aşa încât scene de zi se pot filma şi noaptea.

E aproape miezul nopţii când scriu şi lumina nu s-a stins încă. Bine că n-am dormitorul cu privire la palat. Sper că fetele în rochii lejere nu fac pneumonie până mâine dimineaţă de la atâta zăpadă.

Pe scurt

El secreto de sus ojos e cea mai bună naraţiune cinematografică de care îmi aduc aminte. Nu degeaba marii povestitori sunt sud-americani. Îmi place ambiguitatea din sus ojos, în titlu. Ochii ei? Ochii lui? Ochii lor? Spectatorul decide în ochii cui să se uite şi ochii cui contează până la sfârşit. În engleză au tradus their eyes, acoperitor, unidimensional.

– Cum e să te înscrii voluntar la un eveniment şi acolo să încerci să te ascunzi ca să nu fii pus la treabă? Mi-a adus aminte de când eram pionieră şi ne duceau cu clasa la cules ciuboţica cucului. Ori la munci agricole, mai târziu, în liceu. Dar ăla era voluntariat forţat, nu ca ăsta, unde se presupune că vii pentru că vrei. Şi vorbeau doar chineză între ei chiulangiii ăia mici, care veniseră, probabil, doar ca să-şi facă numărul de ore de voluntariat pentru dosarul de admitere la facultate.

– Tot de acolo – Michael Smith (chiar, se dă vreo emisiune de-a lui în România?) e uriaş, cam 2 metri aş aproxima, poate şi-un pic peste. Roiau duduile în jurul lui, toate numai un zâmbet. Michael! Michael! Eu, dacă pierdeam la Iron Chef cum a pierdut el, la 14 puncte diferenţă, nu mai scoteam capul în lume doi ani şi-apoi îmi schimbam meseria.

– Citesc şi aud la telefon că România se prăjeşte  şi înţeleg din nou că nu-mi lipseşte deloc canicula. Ce-aş mai vrea să fie toată vara ca anul trecut, cu 25-26 de grade cel mult. Bun, şi iernile aş vrea să fie toate cum a fost cea de anul ăsta, cu zăpadă nici jumate din ce-a fost în Romania şi nici urmă de ger. Asta-i un fel de vrabia mălai visează. Ultimul an a fost total atipic, de obicei vara e extrem de cald si umed, iar iarna extrem de frig, cu zăpadă multă şi vânt.