Tag Archives: gâşte

Întâlniri urbane

Echilibru perfect, acrobaţie, fără plasă şi nici centură de siguranţă.

Cu jumătate de oră înainte, stătusem un sfert de oră pe autostradă în spatele unor maşini de poliţie, două sau trei pe fiecare sens, care opriseră total circulaţia. Accident, era să spun, dar chiar atunci am văzut cârdul de găşte trecând agale şoseaua. Să fi fost vreo 40-50, aşa, şi nu se grăbeau păsăroii deloc. Iarăşi am gândit cu păcat, că le-ar sta tare bine pe varză.

Şi-am mai avut o întâlnire zilele trecute. Un snop roşcat care mişca printre tufişuri în ravina pe lângă care trec în fiecare zi era, de fapt, un cerb. Nu un Bambi firav şi cu botul umed, un adult masiv, cu coarne falnice. Stătea la umbră, săracul, şi privea speriat la nedumerita care se oprise sus, pe pod, şi se uita la el. În aceeaşi seară, un cerb a intrat prin geam într-un fast-food în cealaltă parte a oraşului şi s-a rănit atât de rău încât a trebuit să fie ucis.

 

Reclame

Gâştele de Canada

Cică ele ar fi fost de vină pentru accidentul terminat fericit în râul Hudson, cu pilotul Sully transformat în erou. Zburau în cârd şi avionul nu s-a dat la o parte din calea lor. Turbinele au înghiţit câteva dintre ele, s-au blocat şi i-au creat drum lui Sully către cărţile de istorie a aviaţiei.

Nu ştiu ce fel de pilot era şi Sully, ăsta, să nu ştie el că gâştele canadiene au prioritate inclusiv în aer. Eu le văd pe pământ. N-au nici o treabă cu nimeni din jurul lor.

Maşini? Ce-i aia? Să stea frumos pe dreapta, să se dea din cale când trece măria sa, gâsca. Nu contează dacă e uliţa din faţa casei şi vrei şi tu, pe propritatea ta, să-ţi bagi maşina în garaj. Nu contează dacă e ditamai autostrada şi sute de şoferi ar vrea să ajungă la timp, nu să aştepte să se termine defilarea gâştelor. Nu contează dacă s-au instalat pe singurul loc liber din parcare. Pur şi simplu, gâştele au mai multe drepturi.

Oameni? Şi ei să facă bine să ţină distanţa regulamentară. Dacă te apropii nepermis de mult, sar la picior să te ciupească. Dar arma lor cea mai feroce în înfruntarea cu omul nu e ciupitura, de asta te mai fereşti cumva. Nu, gâsca loveşte parşiv şi murdar. Îşi depune deşeurile digestive fix pe treptele instituţiei, casei ori magazinului, pe unde trece omul în drumul lui spre clădirea cu pricina. Bine, zici, asta este, ieşi şi cureţi. Dar în zece minute sunt înapoi, de te şi întrebi cât trebuie să fi mâncat ca să producă atâtea excremente.

Eu, de cum le-am văzut întâia dată, am avut o singură viziune: mi le-am şi închipuit rumenite pe platou, pe-un strat de varză şi-un pocal de vin alături. Nici nu-ndrăznesc, însă, să povestesc vreunui localnic ce le-aş dori eu gâştelor canadiene. M-ar turna, probabil, la poliţia gâştelor că pun gând rău unui simbol naţional şi cine ştie ce s-ar mai întâmpla. Am jubilat acum câteva luni, când un politician local a propus, ca soluţie pentru completarea stocurilor de la banca de alimente, friptane de gâscă. Că şi-aşa zicea toată lumea că sunt prea multe, prea agresive, prea peste tot. Omul a fost nevoit să-şi retragă vorbele câteva zile mai târziu, după ce organizaţiile ecologiste au sărit .. ca muşcate de gâşte.