Tag Archives: E85

Ilustrate din Romania

Bucuresti, soseaua Stefan cel  Mare. Soferul taxiului in care ma aflu are un televizor sub bord , Priveste stirile si trimite vorbe grele personajelor pe care le vede. In acest timp conduce, desigur.  WTF?

Lacul Tei, in fata Institutului de Constructii. O fetita de 9-10 ani, care poarta hijab roz si tunica rosie cu flori peste pantaloni ciclam, vorbeste cu o alta, ceva mai mica, intr-o romana pura. Ceva mai departe, un cuplu de chinezi isi duce copiii in parc. E clar, Romania se globalizeaza.

Bucuresti, magazinul Cocor. Se vrea un fel de La Fayette de Dambovita, “o destinatie a luxului” dupa cum spune reclama. Vanzatoarea ma tutuieste de parca ma stie de la gradinita. Cata clasa!

Magazinul Unirea, artizanatul de la etajul 3. Ceramica de Horezu, stergarele si cingatorile tesute de mana sunt atat de diferite de pirogravurile cu Tepes pe care le gasisem in alti ani. Intreb daca e deschis duminica. “Pana la 9 seara”, mi se raspunde. Duminica?

Popasul Tamboiesti, pe E85. La talcioc, precupetii inca vin cu carutele trase de boi. Vand struguri si ardei cu sacul si cununi lungi de ceapa rosie, lunguiata. Nu se interzisese circulatia carutelor pe soselele principale?

Urbea natala. Un politist imi cere actele si-l mint frumos ca nu le port la mine, pentru ca nu locuiesc in Romania. Ma mustra ca n-am traversat pe trecerea de pietoni.  Mea culpa.  De cand au inceput politistii sa faca asta in Romania?

Televizuni diverse. Zeci de cuvinte discriminatorii si stereotipuri pe minut, emise – dar si receptionate! – cu naturalete. Pareri despre tot exprimate de persoane care nu fac nimic. Tara de experti, nu alta.

Anunțuri

Fotograme de pe E85

E85 e drumul care strabate estul Munteniei si Moldova toata. Pe vremuri, satenii ieseau la drum sa vada ce mai vand polonezii care veneau la noi in vacanta. Parca-i vad si-acum: in niste masini mici-mici, inghesuiti printre bagajele lor si gentile pline cu nimicuri stralucitoare care aveau priza la romani: oja sau farduri oribile. parfumuri dulci, tricouri sintetice si, desigur, treninguri.

Polonezii nu mai vin acum, dar comertul a inflorit de-a lungul drumului E85. Cum treci de Urziceni, satenii ii imbie pe trecatori cu struguri la kilogram sau la sac, must gata stors ori vin din recolta de anul trecut, la butelci de cate 5 litri. Spre Buzau, apar gradinarii, cu funii de ceapa rosie lunguiata, atat de frumoasa incat pare de plastic, ardei si rosii parca prea mari si prea facute dupa sablon, dovleci si pepeni tarzii. Undeva in Vrancea, un satean isi gasise nisa (nisha adica, diacriticele lipsesc): vindea tarite. Nu stiu cu ce succes.

Am mai mers pe E85, dar abia acum am observat o ciudatenie pe care nu pot s-o explic. Fiecare casa are in fata gardului, la drum, o bancuta. Oamenii ies pe bancuta si se uita la masini cu orele, fiecare in fata casei lui. Rar vezi cate doi, de obicei e numai unul, nefacand nimic altceva decat sa priveasca aproape in gol. La nici 10 metri distanta in stanga ori in dreapta e vecinul, cu care ar putea schimba o vorba, ar putea comenta ceea ce vad, sa le treaca timpul mai usor. Si totusi nu se baga in seama unii pe altii, desi imi inchipui ca n-or fi toti certati.

Ce-am mai constatat e ca de-a lungul lui E85, gardul e o institutie. Din plastic, sarma, sipci roase, lemn nou, fier forjat, beton ori caramida, gardul e emblema casei pe care o imprejmuieste. Din judetele prin care trece drumul, multi au plecat la lucru in Europa, cu telul unic de a strange bani pentru o casa, o masina si-un gard. Se vede treaba ca multora le-a iesit, daca  ma gandesc numai la maretia unora dintre gardurile vizibile de pe sosea.

Am mai bagat de seama ca, desi e ilegal, carutele inca mai circula pe E85, ca Milcovul nu-i mai mare decat un paraias atunci cand nu ploua cateva zile si ca gutuile nu s-au copt inca. Am mai vazut un indicator spre satul Tuta, in Bacau, si-as vrea sa stiu cum se numesc satenii de-acolo. Mi-au mai sarit in ochi doi caluti de ipsos, plasati in fata intrarii unui cabinet veterinar si ma gandeam daca o avea vreo insemnatate, asa cum au leii pentru chinezi.

Si-am mai tresarit cand am vazut pe firma unui magazin VASION. M-am gandit ca a cazut de pe firma inceputul numelui. Poate a fost Evasion, am zis, si vinde articole de turism. Poate Invasion, desi suna cam agresiv. Si-apoi, un „Noroc, Vasile, sunt Ion” auzit la telefon, in spate, m-a luminat.