Tag Archives: caniculă

Frige

 

Scriu aceste randuri pentru posteritate. Sa le citesc la iarna si sa-mi amintesc ca exista pe lume statistica, stiinta aceea care spune ca daca stai cu un picior in apa inghetata si cu celalalt in apa clocotita, ti-e foarte bine, in medie.

Ce nu se vede prea bine in poza de mai sus e temperatura resimtita. Click, va rog, ca sa intelegeti cum se scurge si aerul de atata caldura, daramite oamenii pe strada. Este cea mai fierbinte zi din istoria orasului.

Astazi, nimeni nu poate sa ma convinga ca exista ceva mai minunat pe lume decat aerul conditionat.

 

Reclame

– Attention, this is not an emergency!

Vocea managerului blocului răsună metalic din difuzorul de lângă bucătărie. Accent cunoscut. Îl cheamă Bogdan şi se ocupă de bloc de câteva săptămâni. După trei semnale ca de goarnă, îi  linişteşte mai întâi pe cei mai nevricoşi, nu care cumva să creadă că e vreun incendiu. Ne spune apoi, la 8 şi jumătate seara, că avem din nou apă, după ce toată ziua a fost oprită, ca să poată fi reparată o conductă care inundase al treilea nivel al parcării. Ne mai spune că în curând vom putea porni şi aerul condiţionat, oprit din cauza aceloraşi lucrări.

Acum trei ore şi mai bine, la 5 si două minute fix, îl auzisem, tot la difuzor, cerându-şi scuze că lucrările nu s-au terminat la 5, aşa cum fusese anunţat, dar că se vor încheia în cel mult o oră. La 6 fără 10 ne-a spus că treaba e gata, dar trebuie să vină oamenii de la primărie să dea drumul la apă. Au venit în două ore şi jumătate.

Bogdan ne mulţumeşte tuturor pentru răbdare şi înţelegere şi, îl văd pe camerele cu circuit închis, se grăbeşte să rezolve şi treaba cu aerul. În vreme ce în România miroase a toamnă, după cum aflu de la telefon, aici este, de două zile, avertizare de caniculă şi umiditate. Piscinele publice stau deschise până târziu, la fel si bibliotecile şi centrele comunitare – spaţii climatizate unde se pot răcori cei care nu au aer condiţionat acasă. Sau cărora nu le merge aerul condiţionat.

În duminica în care sala de sport pentru femei s-a mutat în locul celei de bărbaţi şi viceversa – da, sunt săli separate, cred că are legătură cu faptul că, la început, în bloc stăteau mai mult familii de iranieni, dar nu sunt sigură – Bogdan a venit în inspecţie la 8 dimineaţa să vadă cum s-a făcut mutarea şi să dea bineţe sportivelor matinale.

******

S-a făcut 11 între timp şi aer condiţionat tot nu e. Afară e şi mai rău decât în casă. A plouat şi parcă iese abur din pământ. 28 de grade, feels like 35, după cum spune site-ul care arată starea vremii. V-am mai spus că e 11 noaptea? Pe canalul 59, care-mi arată camerele de supraveghere de la parter şi de la intrările în bloc, Bogdan e star: în toate cadrele, la toate intrările, la diferenţă de câteva secunde, alergând, vorbind la telefon. Mă întreb unde a lucrat în România şi dacă a stat vreodată până la miezul nopţii să rezolve o problemă de serviciu.

Arde ţara

Îmi vine să mă plâng iar de vreme, prea caldă, prea umedă şi prea nesuferită pentru sistemul meu respiratoriu, dar risc să fiu suspectată de asimilare completă în oceanul de politeţe şi corectitudine care mă înconjoară. Căci canadianul greu va trece la alt subiect de discuţie decât vremea, de teamă că întrebarea lui nevinovată va răni cine ştie ce sensibilităţi.

Mi s-a spus, de când sunt aici, să nu întreb „unde locuieşti?” decât sub forma „cât faci de acasă ?”. Poate interlocutorul stă în zona milionarilor şi nu vrea sa-i facă pe alţii să se simtă inferiori. Mi s-a mai spus să nu întreb „ai copii?”. Poate că persoana respectivă are o istorie nefericită care a împiedicat-o să aibă copii şi întrebarea stârneşte amintiri dureroase. Nici despre studii ori loc de muncă nu e indicat să întrebi, poate omul e geniu fără şcoală ori fără serviciu şi nu vrea să vorbească despre asta. De originea etnică nici atât, ca nu cumva să se simtă discriminat. „Unde ţi-ai făcut vacanţa?” nu e nici ea o întrebare nimerită, oamenii poate îşi anulează vacanţele din motive de bani şi nu vor să se plângă pentru că nu le stă în obicei.

Singurul subiect care nu deranjează pe nimeni este, aşadar, vremea. Dar n-o să mă mai plâng că mi se lipesc hainele de piele după două minute de mers, că ţâşneşte transpiraţia prin toţi porii şi că orice mişcare pare că-mi consumă de zece ori mai multă energie decât de obicei. Nu, nici vorbă să povestesc că beau litri de apă pe zi, în condiţiile în care, pe vreme normală, abia dacă mi-e sete.

Nu vreau să spun nimic din toate astea. Doar că am veşti că în România e mult mai rău decât aici. Arde ţara! Atât.

Canadienii şi meteo-imunitatea

Un sondaj ad-hoc printre colegi, la birou, mi-a arătat că aproximativ 0% sunt deranjaţi de ceea ce eu numesc caniculă, iar ei pur şi simplu vară. Ca să înţelegeţi, ia uitaţi un print screen, cu temperatura de la 7 seara. Click ca să vedeţi mai bine ce scrie în dreptul lui „feels like”.

Asta adaugă încă o linie la lista mea de observaţii despre canadieni: sunt meteo-imuni. Suportă fără probleme atât căldurile cele mai nesuferite, cât şi gerurile cele mai crâncene.

Vara nu e vară dacă nu sunt 40 de grade. Viaţa lor continuă neperturbată – e drept, e şi greu să-i perturbe ceva – chiar dacă pe mine mă arde aerul chiar şi la umbră. Îşi scot bebeluşii la plimbare, îşi fac programul zilnic de jogging, ies la grătar, câtă vreme nu li se spune la televizor că e de rău şi e mai bine să stea în casă. Asta se întâmplă cam de la 35 de grade în sus, care se simt cam ca 45-48, asociate cu un nivel de poluare mare, care oricum e sub jumătate din ce ştiam eu la Bucureşti că se cheamă poluare. Anul trecut, după standardele colegilor mei, au fost cam trei zile de vară, cu peste 30 de grade. În rest, 25-27, adică perfect, dacă mă întrebaţi pe mine.

După aceeaşi logică, iarna nu e iarnă fără două luni de minus 30 de grade şi zăpezi de un metru. Minus 30 plus efectul vântului şi-al umezelii înseamnă cel puţin 10 grade mai puţin. Am prins, la Ottawa, o zi cu minus 29 de grade, care se simteau ca minus 40. Brr! Am simţit că-mi îngheaţă instant nasul şi cei 6 cm pătraţi de piele din jurul lui care rămăseseră neacoperiţi. Colegii mei au râs când le-am povestit. Mi-au dat 5 ani să mă călesc şi să ajung şi eu să port haina de iarnă peste o bluză lejeră şi să-mi fie cald. Aş pune pariu că nici în 50 n-o să pot umbla ca ei, cu haina descheiată pe viscol, dar n-am cu cine.

Deocamdată, la 40 de grade, eu umblu cu şalul în geantă, să-l pun pe umeri la birou şi sunt pregătită să zâmbesc amabil oricui mă mai întreabă dacă mi-e frig. Când mie îmi vine, de fapt, să urlu „da, mă congelez, sunt 15 grade aici!”.

Later Edit: De la alea 15 grade de la mine de la birou şi din mai toate birourile din oraş cred că s-a tras pana de curent de aseară, din centrul şi vestul oraşului, care i-a deranjat programul până şi reginei, pe lângă faptul că a ţinut în lifturi nişte mii de oameni şi alte zeci de mii pe străzi, în imposibilitatea să ia metroul ori tramvaiul. Eu am avut noroc, pana n-a ajuns până la mine.

Pe scurt

El secreto de sus ojos e cea mai bună naraţiune cinematografică de care îmi aduc aminte. Nu degeaba marii povestitori sunt sud-americani. Îmi place ambiguitatea din sus ojos, în titlu. Ochii ei? Ochii lui? Ochii lor? Spectatorul decide în ochii cui să se uite şi ochii cui contează până la sfârşit. În engleză au tradus their eyes, acoperitor, unidimensional.

– Cum e să te înscrii voluntar la un eveniment şi acolo să încerci să te ascunzi ca să nu fii pus la treabă? Mi-a adus aminte de când eram pionieră şi ne duceau cu clasa la cules ciuboţica cucului. Ori la munci agricole, mai târziu, în liceu. Dar ăla era voluntariat forţat, nu ca ăsta, unde se presupune că vii pentru că vrei. Şi vorbeau doar chineză între ei chiulangiii ăia mici, care veniseră, probabil, doar ca să-şi facă numărul de ore de voluntariat pentru dosarul de admitere la facultate.

– Tot de acolo – Michael Smith (chiar, se dă vreo emisiune de-a lui în România?) e uriaş, cam 2 metri aş aproxima, poate şi-un pic peste. Roiau duduile în jurul lui, toate numai un zâmbet. Michael! Michael! Eu, dacă pierdeam la Iron Chef cum a pierdut el, la 14 puncte diferenţă, nu mai scoteam capul în lume doi ani şi-apoi îmi schimbam meseria.

– Citesc şi aud la telefon că România se prăjeşte  şi înţeleg din nou că nu-mi lipseşte deloc canicula. Ce-aş mai vrea să fie toată vara ca anul trecut, cu 25-26 de grade cel mult. Bun, şi iernile aş vrea să fie toate cum a fost cea de anul ăsta, cu zăpadă nici jumate din ce-a fost în Romania şi nici urmă de ger. Asta-i un fel de vrabia mălai visează. Ultimul an a fost total atipic, de obicei vara e extrem de cald si umed, iar iarna extrem de frig, cu zăpadă multă şi vânt.