Category Archives: Foto

♫ ♫ Somewhere, over the rainbow..

..skies are blue ♫ ♫:

♫ ♫ Somewhere, over the rainbow bluebirds fly. ♫ ♫ Well, they were white:

Luminile orasului

Rezervat

Oglindă, oglinjoară

Un an

Acum un an, pe vremea asta, constatam cu furie că uit să mă exprim în limba patriei mumă. Că mă transform, încet, într-un Răducioiu, care mai are puţin şi întreabă „cum se spune asta în româneşte?”. Că mult mai uşor spun că am appointment la doctor, nu programare ori că mă duc dowtown, nu în centru. Mai constatam că povesteam cam aceleaşi lucruri pe email câtorva persoane cărora le pasă de ce mai fac aici, departe, fapt care îmi lua câte o după-amiază întreagă.

Şi uite-aşa, din furie şi comoditate s-au născut Observaţiile cu care mă joc şi mă relaxez de exact un an.

Celor care treceţi pe aici, vă mulţumesc!

Roz

Când în Toronto pleznesc mugurii magnoliilor şi lasă la vedere petalele roz-cărnoase, încă înghesuite strâns una peste cealaltă, ştiu că am program în primul weekend care urmează. E vremea pelerinajului anual la parcul de magnolii de la Niagara. În peninsulă, vremea e mai blândă şi soarele mai darnic decât în metropolă. Muguri în Toronto înseamnă flori deja deschise la Niagara, în toată splendoarea lor roz. O săptămână în plus şi prospeţimea păleşte, iar rozul se acoperă de pete maronii. Încă una şi poţi să mergi cu grebla în parc, dacă vrei să vezi o floare de magnolie laolaltă, căci petale sunt mai multe pe jos decât pe ram.

Parcul de magnolii, parte a grădinii botanice din Niagara, e ascuns necunoscătorilor. Ca să-l găseşti, trebuie să ai curiozitatea să vezi şi ce e dincolo de potocava cascadei, spre sud, la „rapids„, acolo unde apa râului se învolburează ameţitor înainte să cadă în gol. Copacii de vată de zahăr sunt primii pe care-i vezi, dar când treci strada descoperi un întreg paradis floral. Covoare de narcise şi lalele  înconjoară clădirea serei de plante tropicale în forme bizare şi culori care aproape că rănesc retina.

În fapt, întreaga regiune Niagara este o rezervaţie naturală, o grădină botanică întinsă pe sute de kilometri pătraţi. Este capitala nord-americană a narciselor, titlu conferit de cele peste 30.000 de narcise care ies în fiecare an doar în orăşelul de lângă cascadă. Cineva le-a plantat odată, demult, dar în timp s-au naturalizat şi acum cresc fără intervenţia omului. Când narcisele şi lalelele trec, vin bujorii, apoi trandafirii şi după ei florile de toamnă. O frumuseţe depăşită doar de măreţia cascadei.

Duminică a fost, aşadar, vremea pelerinajului. Am mulţumit cuiva sus pentru vremea perfectă şi altcuiva, nu ştiu cui, aici pe pământ, pentru că a ţinut lumea acasă şi a lăsat şoseaua şi staţiunea rezonabil de (ne)aglomerate.

Fotografiile care urmează sunt cu dedicaţie pentru Amalia.

Una dintre aleile parcului. Cum să nu mă duc în fiecare an să văd aşa o minunăţie?

Printre ramuri, se zăreşte râul învolburat, de cealaltă parte a străzii cu doar două benzi:

 Altă alee, acelaşi râu undeva, dincolo de şosea.

 Numai mie mi se pare că florile de magnolie au o senzualitate carnală?

Şi, desigur, energizantul pentru care vin de fiecare dată la Niagara: căderea de apă de o forţă supranaturală.

Vânare de vânt

Ce se vede:

Ce nu se vede: păsările ridicate de vârtejurile de vânt laolaltă cu frunzele uscate şi ploaia torenţială dinainte, dintre şi de după momentele în care au fost făcute pozele.

Ce nu se aude: vuietul rafalelor de peste 100 de km pe oră şi zgomotul şezlongurilor care se izbesc de balustrada de metal, în balconul vecinilor. De ce le-au scos deja de la iernat mi-e greu să pricep.

Da, e primăvară!