Monthly Archives: August 2011

Luminile orasului

Se cutremura Toronto

A fost iarasi cutremur si ma intreb daca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea, asa ca japonezii. Doua intr-un an si doua luni e deja cam mult pentru spiritul meu extrem de sensibil la orice tremurat de scoarta terestra. Am avut, totusi, prezenta de spirit, acelasi sipirit sensibil despre care va spuneam, de a-i opri pe cativa colegi sa o ia la goana pe scari ori sa se ascunda sub tocul usii. Dragilor, le-am spus, aici peretii care sustin tocul usii sunt de hartie.

A durat ceva, sa fi tot fost o jumatate de minut. Eu uitasem sa si respir, dar tipetele catorva colege mi-au amintit sa trag aer in piept.

A trecut, am supravietuit. Uf!

Casa Loma

Mi se intampla uneori sa-mi amintesc sa fiu turist in orasul meu. Sa iau harta in mana – da, cea tiparita, cu colturile indoite si subreda pe muchiile pe care hartia se indoaie – si sa spun „aici n-am fost pe jos, hai!”. Ma echipez rapid cu cei mai comozi pantofi, iau o sticla de apa in geanta si pornesc la drum, ca un turist adevarat, in descoperirea unui loc in care n-a mai fost.

Casa Loma este unul dintre reperele turistice din Toronto. Alaturi de CN Tower, este in toate ghidurile turistice, pe toate vederile si in toate articolele care povestesc despre ce trebuie vazut in oras. Cu toate astea, n-am apucat sa o vad pana acum. N-as putea spune cum de s-a intamplat asa ceva. Pur si simplu am constatat in fiecare an ca trece vara, se termina weekend-urile calde si eu tot n-am fost la Casa Loma. Am pus-o pe lista de lucruri de facut la fine de saptamana de nenumarate ori, dar de tot atatea a cazut, in favoarea unor activitati care hranesc stomacul, nu spiritul. Gratare la padure, adica. Nu va grabiti sa judecati, vara e scurta in Toronto si locatarului de apartament  care sunt ii vine sa iasa la iarba verde in fiecare weekend in care nu ploua.

Duminica trecuta, incurajata de un soare vesel intr-o zi in care se anuntase ploaie – motiv pentru care nu facusem planuri de mers la padure – am purces la drum catre Casa de pe Deal. Un palat construit la inceputul secolului trecut de unul dintre bogatasii orasului, Henry Pellatt, preluat acum in grija de primarie si sursa continua de conflict cu mostenitorii familiei Pellatt din cauza costurilor uriase de intretinere.

Colina pe care e construita Casa Loma era, acum o suta de ani, zona agricola, in care avutii vremii isi faceau case de vacanta, sa fuga de dogoarea orasului. Acum, e in centru, la zeci de kilometri de periferia urbei transformate in metropola. Industriasul care a construit-o a stat in ea mai putin de 10 ani, fortat sa plece de impozitele uriase impuse de primarie in vremea crizei economice. De-a lungul timpului, impozanta cladire a servit drept hotel de lux, club privat, sala de concerte si chiar centru de cercetari pentru un sistem de detectare a submarinelor germane in cel de-al doilea razboi mondial.

Azi, Casa Loma este loc de vizitat sau de facut nunti, in cazul in care lipsa aerului conditionat nu reprezinta o problema. Dupa mine, e imposibil sa rezisti acolo mai mult de doua ore vara. Altii pot. In Casa Loma s-au turnat filme – Chicago, printre altele. Amorezilor fara imaginatie, administratia le pune la dispozitie 15 minute in Consservator, cu usile inchise sau in gradina, intr-un colt ferit, sa-si ceara in casatorie jumatatile.

E o casa splendida, cu istorie si poveste, inca strajuind orasul de pe colina ei.

Desi orga nu mai canta de mult in Casa Loma, sunetul ei e parca acolo, insotind domnii catre camera de fumat, doamnele catre conservatorul cu tavan de sticla, domnitele catre sala rotunda, domnisorii catre grajduri si servitoarele catre ultimul etaj, unde le erau camerele.

Am ramas,totusi, cu o nedumerire, dupa vizita la Casa Loma. Am vazut luxul tradus in lemn de esenta rara, decoratii, marmura si tablouri. Am vazut inovatiile tehnologice reprezentate de apa curenta, toalete si dusuri cu jeturi multiple. N-am vazut, insa, bucataria si nimeni din personalul casei – elevi de liceu  care imparteau harti si audio-ghiduri – n-a stiut sa-mi spuna unde era, pe vremuri, locul unde se pregateau ospetele. Nota mica, asta e o informatie care n-ar trebui sa lipseasca din niciun document despre istoria casei. Nu poti sa ai trei locuri de mancat in casa si nicio bucatarie.

Dar se cade sa inchei cu spiritul, nu cu stomacul. Casa Loma este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut si daca va nimeriti prin Toronto, nu asteptati cat am asteptat eu sa o vad.

Rezervat

Albastru