Ottawa

„Oraşul oamenilor cu etichete” ar fi un nume potrivit pentru capitala federală a Canadei, unde s-a întâmplat să am drum zilele trecute. Cât e ziua (de lucru) de lungă, centrul este împânzit de oameni în costume stricte purtând la vedere legitimaţiile de serviciu ori pe cele de participant la nenumăratele conferinţe şi congrese care ţin hotelurile ocupate tot anul. Majoritatea clădirilor administrative federale sunt grupate pe o suprafaţă relativ mică, foarte aproape de Centrul de Conferinţe, diferite instituţii financiare, misiuni ale organizaţiilor internaţionale şi, desigur, hoteluri cu multe săli de conferinţe şi stele aşişderea. Dacă nu plouă ori nu sunt minus 40 de grade, toată lumea merge pe jos. În pauza de prânz, oamenii cu etichete împânzesc restaurantele cu mese suficient de mari cât să aibă loc şi pentru un laptop, o mapă, o agendă. Cele cu mese mici sunt aproape goale. Vezi oameni cu etichete şi în piaţa Byward, jonglând lejer între franceză şi engleză în conversaţiile cu fermierii veniţi de pe ambele maluri ale râului Ottawa, ca şi în centrul comercial Rideau, răscolind printre hainele aflate la reduceri.

Am îndrăgit Ottawa de când am văzut-o prima oară. Are un aer solemn, nobil, ca orice capitală politică. Oraşul e mai calm şi mai elegant decât Toronto. Mai puţin multicultural, dar aproape în totalitate bilingv. De fiecare dată când merg la Ottawa vara, spun că mi-ar plăcea să trăiesc acolo. De fiecare dată când mă duc iarna, spun că nu m-aş muta acolo sub niciun chip. Căci sunt păţită.

Era acum câţiva ani, la fine de ianuarie. Urma să ajung la o întâlnire importantă, la numărul 125 pe o anume stradă. Mi-am spus că nu poate fi departe de centru, unde era hotelul, şi-am pornit pe jos. Erau minus 29 de grade şi-un vânt care făcea ca temperatura resimţită să fie în jur de minus 40. Mă bazasem pe logica potrivit căreia numerele mici pornesc din centru. Greşit. Pe clădirea cea mai apropiată scria 541. În cei trei kilometri şi jumătate de drum, parcurşi în marş forţat, n-am întâlnit nici un pieton. Am întâlnit, totuşi, un domn mai nebun curajos decât mine: mergea pe bicicletă. Am supravieţuit şi am ajuns la timp, dar n-aş mai repeta experienţa decât dacă n-aş avea de ales şi ar trebui, să zicem, să fug de o jivină înfometată.

Pentru turişti, Ottawa e o descoperire uimitoare. Majoritatea vin fără aşteptări prea mari, dar pleacă fermecaţi. De muzee – cel al Civilizaţiilor este o lecţie minunată despre Canada şi locuitorii ei de-a lungul istoriei, de parcuri, de croazierele pe râu. De clădirea parlamentului federal şi reşedinţa guvernatorului, de festivaluri, de artiştii străzii, de restaurante. Deşi pentru friguroşi ca mine e greu de crezut, există viaţă la Ottawa şi iarna. Canalul Rideau se transformă în fiecare an în cel mai mare patinoar din lume.

Şi mai e un loc de văzut în Ottawa: brutăria unde se vând Obama Cookies, nişte fursecuri cu o poveste simpatică. Prevăd că se va naşte o alta curând. La sfârşitul lunii, vine în vizită viitorul şef al statului, însuşi prinţul proaspăt însurat, în prima vizită externă oficială.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s