Politice

(Poza e de aici)

A fost amuzant să urmăresc dezbaterea liderilor de partide înaintea alegerilor din 2 mai. N-o să comentez temele, nu-i interesează decât pe cei care votează. Notez doar părţile care m-au făcut să râd, aşa, ca să nu le uit.

1. Premierul în exerciţiu a fost întruchiparea bancului în care Bulă învaţă despre varză şi, orice l-ar întreba învăţătorul, tot la varză ajunge. Economia, economia, e clar? Se aude? Adevărul e că a condus ţara prin criză într-un mod care e dat drept exemplu în toată lumea.

2. Liderul din Quebec trăieşte în altă lume. Vrea independenţă, dar cu păstrarea privilegiilor federale de acum. Serios.

3. Tot el. Culmea, deşi franceza e limba lui maternă, e cel mai greu de urmărit pentru urechea obişnuită cu franceza europeană, curată şi melodioasă. Accentul de Quebec e puternic şi brutal.

4. Decor mai oribil n-am văzut nici pe vremea comunismului. Gri cu negru plus niţel maro-gălbui, pentru o pată de culoare. S-ar fi lăsat cu vorbe grele (ah, ce elegant mă exprim) şi demiteri la fostul meu loc de muncă, dacă ar fi îndrăznit careva să propună o aşa atrocitate.

5. Şi mai şi – la dezbaterea în franceză se tot auzeau sunete ciudate din afara studioului. Erau artificii, am aflat, tocmai se inaugura un nou centru de conferinţe în Ottawa, chiar lângă studio, care, se vede, nu avea pic de izolare fonică. Iarăşi m-am gândit la vorbele foarte, dar foarte grele pe care nişte domni şi doamne de la fostul meu loc de muncă le-ar fi auzit în caz că aşa ceva s-ar fi întâmplat.

6. Pentru că suntem în Canada, dezbaterile au început cu strângeri de mână şi s-au încheiat la fel. Aproape că sunt sigură că participanţii şi-au cerut scuze între ei pentru că au fost uşor agresivi unul cu celălalt în câteva situaţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s