Mărturisesc

Îmi place să mă uit la televizor. Nu cred că asta îi face pe oameni mai tâmpiţi, cum susţin unii. Nici mai inteligenţi, cum susţin alţii. Ca şi internetul, televizorul este o sursă de informaţie şi distracţie la îndemână, de folosit selectiv şi cu măsură. Selecţia şi măsura sunt la îndemâna utilizatorului.

Acum doi ani, cu greu m-am abţinut să nu renunţ la un curs în care, timp de un semestru, urma să plecăm de la ideea că televiziunea e tot ce s-a inventat mai îngrozitor pe lume, un instrument de furat minţile şi anihilat personalităţile. Am rămas doar pentru că era obligatoriu ca să-mi termin specializarea şi cu speranţa că ipoteza e doar un exerciţiu intelectual. Greşit. Atât profesorul, cât şi studenţii, copii de 22 de ani neieşiţi prea mult din biblioteca uneia dintre cele mai „stângiste” universităţi din Canada, erau sincer convinşi că televiziunea e diavolul societăţii moderne, un fel de cocaină care ne intră în sistem pe unde electromagnetice, fabricată de minţi diabolice cu unicul scop de a forma armate de dependenţi uşor manipulabili.

Fără să neg puterea de a influenţa masele pe care o are televiziunea, mie televizorul îmi umple serile, îmi dă teme de discuţie şi de gândire, motive de râs, uneori şi de plâns, emoţii şi trăiri de toate felurile. Mă uit cu drag la filme pe care le-am mai văzut la cinema când le prind la televizor (acum câteva zile am revăzut A Good Year, ce frumos!), mă uit la ştiri şi documentare, mă uit la TLC uneori (am prins cam 20 de minute din Extreme Cuponing şi le-am admirat din inimă pe doamnele acelea care plăteau 5 dolari dintr-o factură de 500; sigur, aveau timp să strângă şi să sorteze cupoane), mă uit la Ina Garten şi Ana Olson (mi se pare fascinant să privesc oameni care gătesc), trag cu ochiul la emisiuni de decoraţii interioare, încerc să nu-i ratez pe Anthony Bourdain şi Piers Morgan şi cred sincer că Jon Stewart are momente de genialitate. Mad Men m-a făcut să înţeleg de ce a apărut feminismul în America, iar 24 mi s-a părut cel mai bun serial de acţiune din toate timpurile. În CSI îmi plac mult dialogurile şi dinamica relaţiilor dintre personaje, ca şi în House. Când e vreo transmisie sportivă cu miză, tot la televizor privesc.

De la televizor am învăţat să „ascult” engleza atunci când am venit în Canada şi tot televizorul mi-a îmbunătăţit vocabularul şi pronunţia. Uşurinţa cu care înţeleg franceza are mare legătură cu faptul că, ani buni, am urmărit cu regularitate Morning Live, Capital şi Zone Interdite pe M6.

Când ceea ce am văzut la televizor nu s-a potrivit cu mine, am schimbat canalul sau am ales să fac altceva. Cu foarte puţine excepţii, nu mi-am aranjat viaţa în funcţie de programul televiziunilor, ştiind că pentru aproape orice emisiune pierdută există planul B, adică înregistrarea pe video, DVD sau PVR (pfai, ce-a mai trecut vremea!) ori vizionarea pe internet.

Urăsc extremismul de orice fel, mai ales pe cel argumentat cu citate netrecute prin filtrul personal. Cred cu tărie că fiecare este atât de fericit pe cât îşi îngăduie să fie şi că asta depinde de modul în care ştie să culeagă din ceea ce-l înconjoară părţile care-i fac bine şi care i se potrivesc, independent de ce crede sau face gloata. Ce şi cât iei din sutele de canale de televiziune la îndemână e o chestiune de alegere care spune multe despre tine. Când întâlnesc un om care susţine că televiziunea e diavol, în termeni absoluţi, mă uit cu milă la el şi-mi spun că trebuie să aibă o viaţă tare tristă.

 

Anunțuri

3 responses to “Mărturisesc

  1. „Morning Live, Capital şi Zone Interdite pe M6.” Exact astea si nimic mai mult!
    Ah,eram la Paris in anul in care incepuse Morning Live si m-am amorezat instantaneu de Michaël Youn pentru ca, ah, frumoasa coincidenta! eram la biblioteca fix la Charles de Gaulle, omul intra cu un megafon printre noi tocilarii si urla „Morning Live!” La varsta aceea mi se parea draguta faza.

    • Mai erau cateva, de pilda Culture Pub si E=M6. La stirile lor, 6 minutes, imi placeau titlurile, de fiecare data un cuvant. Mi se parea un exercitiu interesant sa sintetizezi toata stirea intr-un singur cuvant. Si da, m-am uitat si la Loft Story, din cand in cand. Voyerismul e parte din firea umana, totusi. Plus ca, in bransa fiind, aveam si curiozitati legate de productie.
      Cat te invidiez ca l-ai vazut pe MY 🙂

  2. Nici un drac nu-i chiar negru-negru! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s