Uniforma de iarnă

Aud şi văd că în Europa vine primăvara, în vreme ce pe-aici încă ninge şi-am şi uitat ce-s alea temperaturi pozitive. E cea mai serioasă iarnă din câte am avut până acum în Canada (nu multe, e drept) şi, deşi n-au fost deranjuri mari, cele mărunte, dar zilnice au fost suficiente ca să mă convingă că am nevoie de ciubote  mai călduroase decât ghetele mele căptuşite cu blană de ceva animal românesc.

E vremea să dau fuga la magazin şi să iau, la spartul iernii, cizmele-uniformă ale iernilor canadiene. Cu cauciuc în partea de jos, să nu tragă apă pe mocirlă şi să nu se strice de la tonele de sare împrăştiate pe străzi, cu interior din material special, garantat să ţină de cald şi la minus 40 de grade,  şi exterior … aici mă mai gândesc la material şi culoare. Modelul Caribou e în picioarele a jumătate dintre călătoarele cu metroul, la orice oră, în fiecare zi. Ăsta:

E un fel de cizmă cu galoş, 2 în 1. Le poartă fetiţe de grădiniţă, asortate cu paltonaşe roz. Adolescentele le pun cu colanţi sau fuste mini (foarte rar colanţi şi fuste mini). Corporatistele îşi îndeasă în ele pantalonii de stofă bună, neşifonabilă, iar pensionarele radiază când văd că sunt şi ele în tendinţe.

Şi uite cum noţiunea de must-have îşi pierde strălucirea de capriciu vestimentar ca să coboare în domeniul prozaicului musai.

Anunțuri

One response to “Uniforma de iarnă

  1. Pingback: Verdict: nu | Observaţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s