– Attention, this is not an emergency!

Vocea managerului blocului răsună metalic din difuzorul de lângă bucătărie. Accent cunoscut. Îl cheamă Bogdan şi se ocupă de bloc de câteva săptămâni. După trei semnale ca de goarnă, îi  linişteşte mai întâi pe cei mai nevricoşi, nu care cumva să creadă că e vreun incendiu. Ne spune apoi, la 8 şi jumătate seara, că avem din nou apă, după ce toată ziua a fost oprită, ca să poată fi reparată o conductă care inundase al treilea nivel al parcării. Ne mai spune că în curând vom putea porni şi aerul condiţionat, oprit din cauza aceloraşi lucrări.

Acum trei ore şi mai bine, la 5 si două minute fix, îl auzisem, tot la difuzor, cerându-şi scuze că lucrările nu s-au terminat la 5, aşa cum fusese anunţat, dar că se vor încheia în cel mult o oră. La 6 fără 10 ne-a spus că treaba e gata, dar trebuie să vină oamenii de la primărie să dea drumul la apă. Au venit în două ore şi jumătate.

Bogdan ne mulţumeşte tuturor pentru răbdare şi înţelegere şi, îl văd pe camerele cu circuit închis, se grăbeşte să rezolve şi treaba cu aerul. În vreme ce în România miroase a toamnă, după cum aflu de la telefon, aici este, de două zile, avertizare de caniculă şi umiditate. Piscinele publice stau deschise până târziu, la fel si bibliotecile şi centrele comunitare – spaţii climatizate unde se pot răcori cei care nu au aer condiţionat acasă. Sau cărora nu le merge aerul condiţionat.

În duminica în care sala de sport pentru femei s-a mutat în locul celei de bărbaţi şi viceversa – da, sunt săli separate, cred că are legătură cu faptul că, la început, în bloc stăteau mai mult familii de iranieni, dar nu sunt sigură – Bogdan a venit în inspecţie la 8 dimineaţa să vadă cum s-a făcut mutarea şi să dea bineţe sportivelor matinale.

******

S-a făcut 11 între timp şi aer condiţionat tot nu e. Afară e şi mai rău decât în casă. A plouat şi parcă iese abur din pământ. 28 de grade, feels like 35, după cum spune site-ul care arată starea vremii. V-am mai spus că e 11 noaptea? Pe canalul 59, care-mi arată camerele de supraveghere de la parter şi de la intrările în bloc, Bogdan e star: în toate cadrele, la toate intrările, la diferenţă de câteva secunde, alergând, vorbind la telefon. Mă întreb unde a lucrat în România şi dacă a stat vreodată până la miezul nopţii să rezolve o problemă de serviciu.

Anunțuri

5 responses to “– Attention, this is not an emergency!

  1. eu tare cred ca da, pentru ca toate astea stau in firea omului (vorbesc despre Bogdan;). si cand a vazut ca pedaleaza in gol si-a zis ca poate in Canada cineva o sa aprecieze hiperactivitatea lui constructiva. imi place de Bogdan!

  2. Si mie-mi place, a venit de cateva saptamani, dupa ce comitetul de directori din bloc a schimbat firma de management. Sistemul de administrare a blocurilor proprietate personala e complicat, nu ieftin, dar extrem de eficient. Imi creste inima cand ma gandesc ca toata lumea o sa afle de unde e si-o sa le creasca respectul pentru romani.

  3. Treaba cu sălile „de forţă” (nu cele cu biciclete sau maşinării mai mult sau mai puţin eliptice, ci cele unde se trage de fiare) separate pentru femei şi bărbaţi – la fel e şi-n puzderia de cluburi cu activităţi sportive de prin oraş. Aşa că fie iranienii ăştia sunt mai sportivi decât spartanii şi au ajuns la nivelul la care-şi impun legea peste tot, fie se trage de la pudibondismul celor care sunt sau au fost cândva sub influenţa Commonwealth-ului. Eu pariez pe-a doua variantă.

    ps/ Apropo de asta, mi-a fost dat să văd afişe cum că e interzis fotografiatul nu doar la piscinele publice, ci şi la patinoarele publice din centrele comunitare. WTF! Că doar nu mă duc să patinez în slip de baie…

  4. E posibil ca pudibonderia cu radacini britanice sa fi dus la separarea salilor de sport, dar nici pentru asta n-as baga mana in foc. La mine in bloc a fost referendum de curand, sa se deschida usa dintre cele doua sali si sa poata familiile sa mearga sa transpire impreuna. Niste doamne, toate de origine britanica sau irlandeza dupa nume si aspect, au umblat din usa in usa sa stranga semnaturi. Nu stiu cu exactitate profilul demografic al blocului, dar petitia a fost respinsa.

  5. Pingback: Bumbi | Observaţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s