Din nou despre normalitate

Hmm, aproape că mă jenez să povestesc cum m-a trăznit din nou normalitatea în cap, de data asta sub formă de bilet găsit în uşă. V-am spus, doar, că încă nu m-am obişnuit să fiu respectată ca plătitor de taxe şi cetăţean (în sensul civic, nu strict tehnic, adică deţinător de paşaport).

Se pare că întâmplarea care a adunat zeci de poliţişti sub geamul meu acum câteva săptămâni i-a îngrijorat pe mulţi dintre vecinii de cartier. Oameni liniştiţi, molcomi şi discreţi, cărora nu le place cu nici un chip să ştie că atât de aproape de casa lor se petrec lucruri ruşinoase. Cum adică să fie saloane de masaj erotic într-un bloc onorabil, la doi paşi de şcoală?

Şi ce credeţi că au făcut cetăţenii îngrijoraţi? Ce era normal. Eu n-aş şti unde să depun plângere şi oricum nu mi-ar fi ars, pentru că m-aş fi gândit că la orice birou de plângeri e coadă mare şi, oricum, nu mă ascultă nimeni. Cetăţenii cu vechime ştiu însă unde să se ducă şi mai ştiu că vor fi ascultaţi: la parlamentarul care-i reprezintă.

Dacă mi-ar fi povestit cineva episodul ăsta, aici aş fi izbucnit în râs şi-aş fi spus, bine, acum că ne-ai dat poanta, spune-ne şi ce s-a întâmplat de fapt. Să leşin şi alta nu când am găsit azi în uşă misivă de la parlamentarul care se ocupă de cartierul meu cum că e mare adunare pe 31, convocată în urma numărului mare de plângeri sosite de la oameni revoltaţi. Vine şi şeful secţiei de poliţie care are în grijă zona, să vadă ce-i nelinişteşte pe oameni şi cum îi poate ajuta.

Mărturisesc că eu aşa ceva n-am crezut că există. Un politician care să bage în seamă petiţiile celor care i-au dat de lucru şi care-i plătesc salariul şi un poliţist care se cere singur în joc să vadă dacă oamenii lui pot ajuta.

Întîlnirea se ţine în palatul unde ieri venise iarna şi noaptea se transformase în zi. Pe 31 seara am program, aşadar. Vreau să văd, să aud, şi-apoi să strig „se poate”. Va fi, sunt sigură, o experienţă iniţiatică. Bine, recunosc, faptul că o să văd palatul pe dinăuntru e un imbold.

Notă: Mi-e şi mai jenă să povestesc despre asta când citesc la ce nivel a ajuns nesimţirea politicului în România şi ştiu că majoritatea celor care trag cu ochiul pe aici (încă) locuiesc acolo, îndurând umilinţe oribile din partea unui stat arogant şi indolent.

Anunțuri

4 responses to “Din nou despre normalitate

  1. Nu că are neapărat vreo legătură cu povestea de mai sus, da’ acu’ câteva zile şi prin curtea mea a poposit careva politician local (consilierul de la primărie? parlamentarul provincial? nah, că n-am reţinut…) care m-a-ntrebat de sănătate şi de ce mai poa’ să facă să-mi fie mai bine, şi-a-ncheiat cum că dacă sunt interesat să înfig un semn electoral în iarba-mi de lângă alee, cu dragă inimă mi se trimite unul (sau mai multe). Aşa mi-am adus aminte cum că-n toamnă se alege un nou primar în ditamai urbea canadiană… semn că urechile aleşilor sunt mai receptive decât în alte perioade ale ciclului electoral.

    Oricum, secondez şi eu opinia cum că politicienii canadieni sunt infinit mai mult interesaţi de soarta comunităţilor pe care le reprezintă, decât echivalentul lor din curbura carpatină. Am un prieten care nu a ezitat în a-şi vizita parlamentarul federal atunci când fratelui său nu i-a fost acordată viza de vizitator de către ambasada canadiană de la Bucureşti. Cu puţină insistenţă (pe lângă parlamentar), nu a mai fost nici o problemă la Bucureşti. Un scenariu ca ăsta mi-e imposibil să-mi imaginez având ca protagonist un parlamentar de pe mal dâmboviţean.

    • Si nu te-a socat la inceput descoperirea asta? Faptul ca oamenii aia chiar coboara in strada si stau de vorba cu oamenii, iar daca au o problema chiar incearca sa ii ajute? Mie mi-a sunat la usa candidata liberala la parlamentul federal cand au fost alegerile trecute. I-am spus ca nu am inca drept de vot, dar tot a stat 5 minute sa-mi explice ce vrea sa faca pentru nou veniti.

  2. N-aş zice c-am fost chiar şocat de aspectul ăsta; mai degrabă plăcut surprins. 🙂

    Mai aproape de şoc a fost să constat că chiar există chirurgi ce caută însoţitorul celui operat imediat după intervenţie, stau fain frumos de vorbă cu el cinci-zece minute în care explică cum a decurs operaţia, ce a constatat, ce ar trebui în mod normal să urmeze. Şi toate astea fără imboldul nici unei alte remuneraţii financiare decât cea oferită prin contract de spitalul la care e angajat medicul. Când mă gândesc la practicile curente din România… ufff…

  3. M-am tinut departe de chirurgi pana acum si nici nu ma grabesc sa am de a face cu ei, chiar si aici 🙂 Am constatat, totusi, ca multe dintre bunele practici medicale din Canada vin din teama medicilor/spitalelor de a nu fi dati/date in judecata de pacienti nemultumiti. C-asa-i in America de Nord 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s