Normal, anormal

Citesc şi mă minunez. E pe cale de publicare o nouă „biblie” medicală care să-i ajute pe doctori să identifice mai repede, deci, teoretic, mai eficient, semnele unei afecţiuni mentale. Conform noilor norme, crizele de încăpăţânare ale copiilor ori cheful de a mânca un anume aliment sunt considerate semne de boală la cap. Pardon?  Nu comentez îndărătnicia copiilor, n-am cădere, şi le-aş invita pe mamele cititoare să-şi dea cu părerea. Dar dacă mi-e a mânca o supă thai înseamnă că am porniri anormale?

Îmi amintesc cum m-am dus la doctorul de familie, la două luni după ce am ajuns în Canada, respirând cu şuierături, şi am primit antianxiolitice în loc de bronhodilatatoare, deşi i-am explicat omului că fusesem diagnosticată de 10 ani în România. Nu, mi-a spus, n-ai nimic, e de la stresul schimbării. După două zile, când m-a văzut din nou la cabinet, mi-a ascultat plămânii, m-a trimis la teste şi mi-a prescris şi medicamentul de care ştiam că am nevoie. Şi-acum mai am flaconul potrocaliu, cu numele meu pe etichetă, sub o denumire care se termină în -zepam.

Cartea despre care am pomenit e publicată de Asociaţia Americană de Psihiatrie. Conţine simptome şi criterii pentru diagnosticarea afecţiunilor psihice şi înţeleg că e privită în toată lumea drept referinţă, atât de doctori, cât şi de companiile farmaceutice care produc mediamente pentru afecţiuni psihice. Cum la manual scrie că stresul provoacă probleme de respiraţie, medicii de familie de aici sunt instruiţi să recomande mai întâi medicamente de stres şi abia pe urmă să se uite pe îndelete la tine, să te asculte şi să te trimită mai departe, daca e cazul.

Cine mai e normal în condiţiile astea? Dacă ţi se pune pata pe o haină, să zicem, sau un telefon deştept, că tot ies pe bandă în ultima vreme, eşti pus în categoria „risc de psihoză”, pentru că un individ echilibrat nu are voie să aibă gusturi bine definite şi nici dorinţe arzătoare. Dacă ai o zi proastă şi n-ai chef să faci pe plac nimănui, sigur rişti să faci depresie anxioasă, pentru că un om care nu are depresie zâmbeşte şi e politicos tot timpul.

Dar chestiunea cu poftele centrate pe un aliment anume mă destabilizează de-a binelea. Nu-i săptămână să nu văd ori aud despre câte o mâncare nouă pe care să vreau să o încerc. Azi am aflat despre wot-urile etiopiene, un fel de tocăniţe mai dense, cu carne sau fără, condimentate cu awaze – un amestec de ardei iuţi, cardamom şi cuişoare. Mi se pare o eterninate până în weekend, când am programat degustarea. E clar, am o fixaţie. Să mă duc să mă caut, zic.

Anunțuri

One response to “Normal, anormal

  1. Hm, despre copii incapatanati s-au scris tomuri de carti. Experienta mea imi spune ca in spatele incapatanarii unui copil sta un motiv si ca parintii deseori aleg calea mai simpla a tratarii efectului, nu a cauzei. Asta inseamna pedepse, indeplinirea capriciilor, cedari la santaj emotional sau chiar medicamente. In America de Nord se pun foarte usor diagnostice gen ADHD, insa putini medici ii indeamna pe parinti sa se uite dincolo de crizele de personalitate ale copiilor. De fapt nici nu sunt sigura ca medicul trebuie sa-ti spuna asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s