Metehne globale

În clădirea în care vieţuiesc, la etajul 17, cu privelişte nemărginită la balcon, tocmai veniră „the dryerfighters”, un fel de coşari moderni, care curăţă de scame burlanul de aerisire al uscătorului de rufe, plus tot traseul până la exterior, să nu cumva să ia foc. Foarte bine, de-aia ne-am mutat aici, să aibă alţii grijă de lucruri care nouă nu ne plac. Cum majoritatea celorlalti vieţuitori sunt canadieni vârstnici şi cu tabieturi, administraţia ştie: de câte ori urmează vreo operaţiune de reparaţie ori întreţinere, trimite cu o lună înainte înştiinţări, apoi, cu o zi înainte ca meşterii să ajungă în casa ta, găseşti hârtie-n uşă. Dacă nu eşti acasă, administratorul deschide, stă cu meşterii până termină, închide la loc şi totul e perfect când vii. Minunat sistem, am zis anul trecut, când după  o zi la iarbă verde am găsit casa pe jumătate udă si nişte ventilatoare uriaşe – de-am crezut că-s motoare de avion – încercând să zvinte parchetul scufundat sub apa venită de la vecina de sus. Inundaţia se petrecuse cam după ce-am plecat noi, iar când am venit, la 6 ore distanţă, era totul şters, ridicat, strâns şi, cum ziceam, ventilatoarele montate. Parchetul din hol n-a putut fi salvat, dar asta a fost problema vecinei şi a companiei ei de asigurări, nu a administraţiei.

Am plecat de la uscator, n-am uitat. Am primit, aşadar, ţidulă că vin coşarii a doua zi, să scoatem ce-avem prin spălătorie, să poată meşterii să coşărească. Acum, cu tot talentul meu la aruncat lucruri inutile, tot a trebuit să pun nişte rafturi în încăperea care adăposteşte maşina de spălat şi uscătorul, pentru scule, dispozitive şi verificatoare de nelipsit din gospodărie, nu? Bun, goleşte rafturile, scoate rafturile, redistribuie alte-alea în spălătorie, fă loc pentru meşteri.

A doua zi pe seară, ne-am uitat, am inspectat, ne-am întrebat, or fi venit coşarii? Cum ne dăm seama? După o anchetă a la CSI, am decretat că au venit, din vreme ce pe balcon zăceau prin colţuri vălătuci mari de scame amestecate cu praf. Am strâmbat puţin din nas că n-au aspirat vălătucii şi n-au curăţat şi grătarul de la gura de aerisire, dar am decretat că nu-i aşa o treabă complicată şi putem s-o facem şi noi. Am pus totul la loc, pe rafturi, în cutii, ordonat, să ştim rostul fiecărui lucru în caz de trebuinţă.

Dar peste două zile, din nou ţidulă în uşă. Păi cum? Că abia veniră coşarii. Telefon la paznic, la curăţător, la administrator. N-aţi fost acasă, aşa-i? Da, dar de-aia stăm în blocul ăsta şi nu într-altul, să vă lăsăm vouă o cheie, să intraţi când suntem noi pe ogor. Da, zice administratorul, îmi aduc aminte, am încercat să deschid, dar era lanţul pus. Ce vorbeşti, Gord? De când cu inundaţia de anul trecut, când de lene nu puseserăm lanţul la plecare şi s-a dovedid că bine am făcut, am şi uitat că avem lanţ, nu-l mai folosim deloc, deloc. Pauză. Da, zice Gord pe urmă, de fapt eu trebuia să fiu cu meşterii şi n-am fost. Acum intrăm în apartamentele în care nu era nimeni acasă. Şi scamele de pe balcon? Erau de la vecini.

Şi nu puteai, măi Gord, să ne zici şi nouă, să nu mai plimbăm rafturile de colo-colo? Dar când canadianul îţi spune de cinci ori că-i pare rău, poţi să te superi pe el? Acasă te-ar fi înjurat, că de ce faci gălăgie, după ce că vin şi fac treabă la tine-n casă. Laşi de la tine şi te-apuci de mutat rafturile din nou. A doua zi, iarăşi ancheta CSI, cu indicii mult mai clare: lumina lăsată aprinsă. Rafturile merg la locul lor, masa de călcat, sculele şi toate celelalte îşi reiau locul, iar noi viaţa obişnuită.

Până azi, când am pus uscătorul la treabă. A început cu nişte zgomote urâte şi-un trepidat care nu era al lui. O fi de la picioare, l-or fi dezechilibrat coşarii. Un carton sub un picior care parcă mişcă ar trebui să rezolve problema. Parcă nu mai face aşa urât. Bun, să ud ierburile de pe balcon, zic, şi ies cu stropitoarea. Mă întîmpină un miros de abur, ca de Nufărul cu autoservire, cine mai ţine minte. Privesc în sus, spre gura de aerisire a uscătorului şi văd că tot grătarul e acoperit de scame, iar aerul fierbinte nu are pe unde să iasă. Stejar, extremă urgenţă! Uscător oprit, ventilator din spălătorie asemenea. Şurubelniţe, aspirator, mască de praf pe nas. Grătarul e jos şi-un val de scame cu praf se revarsă din perete. Tuşesc numai când îmi amintesc. Doar meşterii care-au lăsat lumina aprinsă ştiu ce-au curăţat, că scamele din ultimul an erau toate acolo, decise să ne sufoce uscătorul, dacă nu chiar să ne dea foc.

Am învins, până la urmă. Am curăţat tot, uscătorul nu mai face gălăgie, nici nu mai tremură. Mâine sun la administraţie să întreb dacă au primit emailul furios pe care l-am trimis înainte să scriu postul ăsta. Oare chiar peste tot meşterii au aceleaşi metehne?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s