Veselă-mi pare calea, acum, la-ntors acasă

Şoferul mă priveşte în ochi şi-mi spune „Gooooood afternoon, young lady!” Adolescentei care urcă după mine îi spune la fel, ceea ce mă scuteşte de efortul de a cântări care parte îmi place mai mult, cea cu „young” sau cea cu „lady”. Înţeleg că noţiunea lui de „young” e foarte largă. Şi doamnei dinainte, de aproximativ 86 de ani, îi spusese la fel, ceea ce, pentru mine, sunase puţin peiorativ. Dar ea nu pare deranjată, ceea ce, în regatul feministelor, e mare lucru.

Înaintez, ca să-i las şi  pe cei cinci liceeni din staţie să urce. Generaţia Emo, cu breton în ochi, căşti în urechi şi blugi strânşi pe picior. Cu ei, şoferul nu e la fel de amabil. Le spune doar „Hello”, îi invită să meargă cât mai în spate şi, dacă nu stau jos, să-şi ţină rucsacurile burduşite în mână. „E oră de vârf, e vineri, toată lumea vrea să ajungă acasa.” Mă uit în jur. Sunt cam 12 pasageri în total, de ce să-şi dea copiii ghiozdanele jos?

Următoarele trei staţii, monologul se repetă. Câteva „young ladies” de toate vârstele şi trei grupuri de liceeni umplu, de-acum, toate locurile pe scaun şi culoarul. Cine nu-şi dă rucsacul jos de pe umăr imediat cum intră e apostrofat rapid. „Cu puţină disciplină, vedeţi ce multă lume intră în autobuz?” Şoferul face ordine ca un instructor sever într-o tabără de copii şi toată lumea se conformează.

„Intrăm la metrou, doamnelor şi domnilor. Ţineţi-vă de ceva sau de cineva. Fetelor, nu staţi, totuşi, prea aproape de băieţi!” Zâmbesc. Mă gândesc că acestui domn îi place să se audă vorbind. Sau n-are cu cine vorbi acasă. Sau pur şi simplu îi place slujba lui, îi plac oamenii pe care îi duce acasă în fiecare zi şi simte nevoia să interacţioneze cu ei. Indianca de lângă mine parcă schiţează şi ea un zâmbet.

„Am ajuns, doamnelor şi domnilor. Să aveţi un weekend peeeeerfect. Copii, să fiţi cuminţi! Şi să vă întoarceţi devreme acasa!” Acum râd de-a binelea. Nu că ar fi poanta deşteaptă, dar omul ăsta a reuşit să-mi ofere un sfert de oră de relaxare într-o vineri după amiază, după o săptămână intensă.

Mulţumesc! Îmi place să merg cu autobuzul la mine în oraş.

Anunțuri

One response to “Veselă-mi pare calea, acum, la-ntors acasă

  1. Pingback: Jim « Observaţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s