La Multi Ani!

Un an usor si vesel sa avem cu totii!

♫ ♫ Somewhere, over the rainbow..

..skies are blue ♫ ♫:

♫ ♫ Somewhere, over the rainbow bluebirds fly. ♫ ♫ Well, they were white:

Aparatul de facut bulgari de zapada

Sa nu spuneti ca e inutil. Pun ramasag ca nu puteti face cu mana asa bulgari frumosi, perfect sferici.

Va multumim pentru rabdare

Toba Caroli cu dinti. De porc

Scriu acestea pentru semenii mei care, veniti sau nu de departe de patria muma, poftesc din cand in cand la toba, chestiunea aceea grozav de buna atunci cand e facuta in casa, dar de care putini se mai pot bucura in ziua de azi in starea ei autentica.  Semeni, luati aminte.

Imi amintesc cum, in copilarie, primeam in fiecare iarna o toba burdusita de la tara si vanam prin ea bucatile mari de ficat si limba si fasiile crocante de urechi parlite. De cand m-am departat de Romania, la fiecare revenire imi descopar noi pofte si nostalgii culinare. Am trecut prin covrigi cu mac si sare, sirop de brad, dulceata de cirese amare, kaizer carnos, oua de tara, smantana grasa, cas proaspat de oaie si-or mai fi fost si altele de care nu-mi amintesc acum. Anul asta, cine stie cum si de ce, m-a fermecat o bucata de toba pe care am vazut-o in vitrina si care parca striga la mine sa o iau.

Acum stiti, in egleza chestiunea se numeste “head cheese”, ceea ce sugereaza explicit din ce zona a porcului e facuta. Mi-am spus mereu ca nu stiu ei, canadienii, englezii, americanii, ce-i aia toba. Eu am vazut si stiu ca trebuie sa aiba si ficat si alte-alea de prin mijlocul animalului, nu doar de la cap.

Cu gandul la toba copilariei si speranta ca varianta din vitrina nu poate sa fie prea departe, am luat bucata care-mi zambea. Mi-am spus ca din moment ce costa aproape dublu fata de celalalt sortiment de toba pe care il aveau, nu poate sa fie rea. Cantar, casa, acasa, cu o felie groasa, taiata cuburi in farfurie, mustar si-o bucata de paine pe vatra.

In primul moment cand am simtit ceva tare in bucata de toba, m-am oprit din mestecat si-am incercat sa izolez sursa neplacerii. Nu stiu daca ati patit asa ceva vreodata, dar sa cauti un graunte tare intr-o masa de alimente deja molfaite nu e chiar cel mai placut lucru. Apoi, oh, apoi…

Eu tin la stomacele cititorilor mei, asa ca n-o sa povestesc prea plastic in ce hal mi s-a intors stomacul pe dos cand am vazut ce era sa mestec. O bucata de dinte. De porc. Sa va spun foarte sincer, inainte sa ma ingretosez definitiv, mi-am pipait cu limba dantura proprie, sa ma asigur ca nu-i de-al meu, desi tartrul negru de pe una dintre parti era un indiciu suficient ca nu-mi apartine. Gata, am promis ca nu dau detalii scabroase.

Draga firma Caroli, aflu despre tine ca esti mare si tare in industria preparatelor de carne din Romania. Eu vreau sa stiu doar atat: mananca cineva din conducerea firmei sortimentul frumos numit “Toba Ardeleneasca”? Daca da, ca mine sa pateasca!

Ilustrate din Romania

Bucuresti, soseaua Stefan cel  Mare. Soferul taxiului in care ma aflu are un televizor sub bord , Priveste stirile si trimite vorbe grele personajelor pe care le vede. In acest timp conduce, desigur.  WTF?

Lacul Tei, in fata Institutului de Constructii. O fetita de 9-10 ani, care poarta hijab roz si tunica rosie cu flori peste pantaloni ciclam, vorbeste cu o alta, ceva mai mica, intr-o romana pura. Ceva mai departe, un cuplu de chinezi isi duce copiii in parc. E clar, Romania se globalizeaza.

Bucuresti, magazinul Cocor. Se vrea un fel de La Fayette de Dambovita, “o destinatie a luxului” dupa cum spune reclama. Vanzatoarea ma tutuieste de parca ma stie de la gradinita. Cata clasa!

Magazinul Unirea, artizanatul de la etajul 3. Ceramica de Horezu, stergarele si cingatorile tesute de mana sunt atat de diferite de pirogravurile cu Tepes pe care le gasisem in alti ani. Intreb daca e deschis duminica. “Pana la 9 seara”, mi se raspunde. Duminica?

Popasul Tamboiesti, pe E85. La talcioc, precupetii inca vin cu carutele trase de boi. Vand struguri si ardei cu sacul si cununi lungi de ceapa rosie, lunguiata. Nu se interzisese circulatia carutelor pe soselele principale?

Urbea natala. Un politist imi cere actele si-l mint frumos ca nu le port la mine, pentru ca nu locuiesc in Romania. Ma mustra ca n-am traversat pe trecerea de pietoni.  Mea culpa.  De cand au inceput politistii sa faca asta in Romania?

Televizuni diverse. Zeci de cuvinte discriminatorii si stereotipuri pe minut, emise – dar si receptionate! – cu naturalete. Pareri despre tot exprimate de persoane care nu fac nimic. Tara de experti, nu alta.

Zece ani

In fiecare an, cand se apropie 11 septembrie, ma cuprinde o furie cumplita. Este, cam fara exceptie, perioada in care calatoresc in Romania si toata strictetea impusa la calatoriile cu avionul ma face sa-i blestem cu patima pe nenorocitii din cauza carora viata MEA a fost data peste cap.

Privind in urma, imi amintesc ca eram in cusca de sticla din mijlocul halei, un fel de birou oval al redactiei, locul unde se luau atat deciziile importante ale fiecarei zile, cat si „complimentele” la telefon (asta e pentru cunoscatori). Trecuse putin de 4 dupa-amiaza si totul mergea dupa desfasurator cand in cusca intra Sabina, razand cu gura pana la urechi si privind spre televizoarele atarnate sus, aproape de tavan. „A intrat un nauc cu un avion mic in World Trade Centre, zice France Presse. Arde turnul. Un prost!”

M-am uitat spre televizorul fixat pe CNN si-am vazut unul dintre turnurile gemene fumegand. Pe France Presse, curgeau flash-urile si breaking news-urile despre avionul de doua persoane care lovise, probabil din greseala, cladirea. „OK, i-am spus Sabinei, ai un minut in jurnal, imaginile sunt bune.”

In secunda urmatoare, un „aaah!” prelungit auzit din redactie m-a facut sa ridic din nou ochii spre televizoare, exact cat sa vad al doilea avion infigandu-se in plin in cel de-al doilea turn. Eram cinci oameni in cusca de sticla. Ne-am privit unii pe altii si, fara sa ne spunem prea multe, am inteles ca activam procedura de breaking news. Inca nu ne era clar ce se intampla, dar evident era ceva grav.

Asa a inceput cea mai intensa experienta profesionala din viata mea de jurnalist in Romania. In saptamana care a urmat, am ajuns acasa dupa miezul noptii, doar ca sa-mi schimb hainele si sa dorm 3-4 ore. Am dat sute de telefoane si am scris zeci de jurnale, cu grija ca informatia sa curga logic si sa nu se repete, iar scriitura sa nu cada in patetic, dar nici sa nu fie rece. Mi s-au lipit ochii de ecranele pe care curgeau news-feed-urile France Presse si Associated Press. I-am multimit de zeci de ori lui Bill Gates pentru ca a inventat MSN Messenger, unealta prin care comunicam din cusca de sticla direct cu studioul si le bagam vorbe in gura oamenilor de acolo. Ei se schimbau la cateva ore. Eu nu.

Cand am venit in Canada, am aflat o poveste despre care nu vorbise nimeni in Romania la vremea aceea. In iuresul stirilor venite din SUA, nu i-a mai pasat nimanui ca atunci cand spatiul aerian american a fost inchis, cateva zeci de avioane au aterizat la Gander, Newfoundland, un orasel de la margine de lume. Cineva decisese la un moment dat sa construiasca aici un aeroport mare, desi nimanui nu-i era limpede la ce va folosi. Pe 11 septembrie 2001, zece mii de oameni din Gander s-au trezit, dintr-o data, cu sapte mii de oaspeti. Daca aveti vreme, priviti aceasta poveste, spusa de Tom Brokaw. Este de o umanitate induiosatoare.

MSNBC GANDER Tom Brokaw 9/11 Operation Yellow Ribbon Story.